Dacia și povestea contractului lui Ceaușescu, care a ridicat din nimic un colos auto

Efectele contractului pe care l-a vrut Nicolae Ceaușescu între statul român și Renault și care a dat naștere brandului Dacia, se resimt și astăzi.

Chiar dacă Dacia a renăscut la începutul anilor 2000, după ce a intrat sub tutela Renault, se poate spune că ambiția lui Nicolae Ceaușescu de a exista o mașină fabricată în România după standarde occidentale a înfiripat un fel de tradiție.

În anii ‘60, românii aveau de ales dintr-o mare varietate de companii care să le furnizeze tehnologia și piesele necesare asamblării unui autoturism. După Revoluție, ofertele n-au mai fost chiar atât de variate, dar a existat strânsa legătură dintre Dacia și Renault care a salvat brandul românesc.

Ce alte branduri auto ar fi putut sta la baza Dacia

În 1965, Nicolae Ceaușescu a dat un imbold instituțiilor de stat să grăbească aprobarea pentru obținerea unei licențe pentru fabricarea/asamblarea unui autoturism care urma să intre apoi pe piața din România.

Inițiativa a fost aprobată de către Comitetul de Stat al Planificării, Ministerul Comerțului Exterior și Ministerul Industriei Constructoare de Mașini (România a avut acest minister char înainte de a exista o industrie auto, dar a fost necesar pentru că dezvoltarea industriei respective era oricum certă).

Republica Socialistă România a înaintat această ofertă următorilor producători auto de la acea vreme: Renault, Peugeot, British Motors, Volkswagen, Fiat, dar a primit și ea, la rândul ei, oferte din partea unor companii ca Leyland – Triumph, Alfa Romeo și Ford.

Având în vedere pretențiile pe care le avea România pentru viitoarea mașină (confort, performanțe, consumul cât mai mic de carburant, fiabilitate, etc.), câștigătoare a fost Renault.

Ce condiții a impus Ceaușescu francezilor de la Renault

Contractul dintre statul român și producătorul francez s-a semnat la București, pe 6 septembrie 1966, iar pentru început, românii trebuiau întâi să învețe să asambleze. Astfel, francezii ne-au sugerat modelul Renault 8, care se lansase în 1962.
Din Renault 8 s-a născut Dacia 1100, cunoscută aproape de toți românii chiar și astăzi, dar mai ales de cei care au trăit acele vremuri și care au și avut acest autoturism.

Era o mașină ieftină din toate punctele de vedere, cu o mulțime de neajunsuri, dar la acea vreme, nimeni în România nu se gândea la dezavantaje mai mult decât la părțile bune ale acestei mașini.

Formula ei constructivă era pe principiul „totul în spate”, adică motorul, transmisia și „organele” de propulsie situate în spate. Motorul avea patru cilindri în linie, o capacitate de 1.108 litri, doar 43 de cai-putere, atingea viteza maximă de 133 km/h. Consuma 6,1 litri de benzină la o viteză constantă de 80 km/h. În acei ani, astfel de caracteristici erau foarte apreciate de către românii de rând care n-aveau nici venituri mari, nici șansa de a avea o mașină personală.

Acest contract a costat România 42.525 de lei valută, adică vreo 35 de milioane de franci francezi de la acea vreme. În această sumă intrau licența pentru construcția Daciei 1100, documentația și toate piesele pentru autoturism, autoutilitară și Station cu patru uși.

La rândul lor, francezii de la Renault aveau obligația să livreze stocurile de piese până la integrarea completă a fabricației și livrarea unui lot de 8.000 de automobile.

Un contract cu valoare și efecte istorice

O altă problemă întâmpinată de români a fost și alegerea unui loc potrivit pentru uzina Dacia, pentru că nici aceasta nu era. Inițial, autoritățile de resort au luat în calcul trei locații posibile: Câmpulung Muscel, Pitești (zona sudică) și Colibași. În cele din urmă, a fost ales Colibași pentru că se afla în apropiere de fabrica de piese pentru autocamioane și tractoare Vasile Tudose.

Platforma industrială cuprindea o hală pentru montaj, o hală pentru finisări și anexele sociale, pavilionul administrativ și laboratoare. Uzina Dacia a fost inaugurată în vara lui 1968, iar Nicolae Ceaușescu a fost primul român care a avut prima Dacia 1100.

Licența pe care a achiziționat-o România Socialistă în anii ‘60 a schimbat în bine economia autohtonă și, grație deceniilor de colaborare cu Renault, s-a înfiripat aici un fel de tradiție care a însemnat salvarea uzinei Dacia la începutul anilor 2000.

Evident, între Dacia și Renault din prezent au fost semnate cu totul alte contracte, alte clauze, au fost impuse alte condiții decât cele impuse de Ceaușescu, dar acel contract a ajuns să aibă pentru noi o valoare istorică pentru că el a furnizat României o industrie auto care aduce azi o pondere semnificativă economiei românești.